Stiri si Comunicate - Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Detalii Ştire

Ceremonie de dezvelire a bustului fondatorului Republicii Turcia, Mustafa Kemal Atatürk

vineri, 10 noiembrie 2023

Inapoi
dezvelire bust (2)

În anul Centenarului Republicii Turcia, Primăria Constanța a organizat astăzi, în Parcul Arheologic din Constanța, ceremonia de dezvelire a bustului fondatorului Republicii Turcia, Mustafa Kemal Atatürk.
Și pentru că în luna noiembrie sărbătorim Dobrogea și mozaicul său etnic și religios, nu putea exista un moment mai potrivit pentru a marca un astfel de eveniment.
Având în vedere însemnătatea acestei zile pentru comunitatea turcă, când se împlinesc 85 de ani de la moartea celui care a pus bazele Turciei de astăzi, la ceremonie au participat pe lângă primarul Constanței, domnul Vergil Chițac, și viceprimarul Constanței, Ionuț Rusu, Excelența Sa domnul Özgür Kɪvanç Altan, Ambasadorul Republicii Turcia la București, domnul Emre Yurdakul, Consulul General al Turciei la Constanța, președintele Consiliului Județean Constanța, domnul Mihai Lupu, reprezentanți ai organizațiilor de la nivelul județului și Dobrogei, dar și ai Consulatelor Onorifice din județul Constanța și ai comunității turco-tătare.
Primarul municipiului Constanța, domnul Vergil Chițac: „Locul amplasării acestui bust aici, în Parcul Arheologic, situat în inima orașului, vorbește despre importanța comunității turco-tătare în istoria acestor meleaguri și despre bogata moștenire culturală pe care au adus-o în Dobrogea, dar și despre rolul extrem de important al acesteia în dezvoltarea vieții sociale și economice a regiunii. Mustafa Kemal Ataturk a fost un lider vizionar care a adus schimbări fundamentale în societatea turcă, reușind să transforme țara sa într-o națiune modernă și cu valori democratice“.
Excelența Sa domnul Özgür Kɪvanç Altan, Ambasadorul Republicii Turcia la București: „Dragi prieteni români, astăzi cinstiți memoria unui adevărat prieten al poporului român. La 85 de ani de la trecerea sa în neființă, îl comemorăm pe marele nostru lider, Atatürk cu respect și recunoștință. În urmă cu 100 de ani, a reușit să obțină independența și libertatea definitivă a poporului turc. A început un amplu proces de reformă, a avut în vedere un popor turc la cel mai înalt nivel de civilizație, care să-și obțină locul binemeritat între popoarele lumii“.
În cadrul ceremoniei de dezvelire a bustului au fost depuse coroane de flori, a fost păstrat un moment de reculegere, au fost intonate imnurile naționale ale Republicii Turcia și României, iar în sala Remus Opreanu a Consiliului Județean Constanța, conf. univ. dr. Emanuel Plopeanu, decanul Facultății de Istorie și Științe Politice, Universitatea Ovidius Constanța a realizat o descriere a vieții și personalității lui Mustafa Kemal Atatürk.